România este pe zi ce trece mai afectată de epidemia de coronavirus. Conform datelor oficiale, până în data de marți, 17 martie, au fost confirmate 217 de cazuri de infectări, dintre care 19 persoane s-au vindecat.
Din fericire, în țara noastră nu s-a raportat până acum niciun deces cauzat de teribilul virus originar din China.
Din totalul de 41 de județe ale țării, în nu mai puțin de 31 au fost raportate, până în prezent, cazuri de persoane infectate, la care se adaugă capitala București.
În consecință, doar 10 județe, respectiv Giurgiu, Călărași, Vaslui, Tulcea, Sibiu, Alba, Harghita, Argeș, Dâmbovița și Vrancea au scăpat până acum de epidemie.
Lista județelor afectate
Cele mai multe cazuri de persoane infectate se numără în București – 72, Capitala fiind urmată în acest trist clasament de județele Hunedoara – 19, Timiș – 17, Arad – 15, Brașov, Constanța și Iași, cu câte 12 îmbolnăviri, Ilfov -6, Neamț și Caraș Severin cu câte 5, Covasna, Suceava și Mureș – 4 în fiecare județ.
ar în celelalte județe de pe listă sunt raportate puține cazuri de îmbolnăviri, de la 3 în jos, inclusiv, în Cluj, Ialomița, Vâlcea, Satu Mare, Galați, Prahova, Brăila, Buzău, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Bacău, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Dolj, Olt, Sălaj, Bihor și Botoșani.
Informațiile pot fi găsite cu ajutorul harții interactive realizată de către comunitatea geo-spatial.org. Datele publicate în aplicație au fost extrase din comunicatele oficiale de presă ale Grupului de Comunicare Strategică al Ministerului Afacerilor Interne, Institutul Național de Sănătate Publică România.
Spun cei de la Capital.ro intr-un comunicat pe site-ul lor oficial.